joi, 7 septembrie 2017

Huawei Mate 10 ar putea fi cel mai interesant Android din toamnă

Huawei Mate 10 vine pe 16 octombrie, iar astăzi am aflat că ar putea fi unul dintre cele mai interesante telefoane cu Android lansate în toamna asta. Cum spuneam, Qualcomm tocmai a lăsat să se înțeleagă că nu va lansa Snapdragon 836, deci toate celelalte modele vor veni cu 835 anul acesta. Pe de altă parte, Mate 10 vine cu Huawei Kirin 970.


Huawei Mate 10 ar fi fost oricum interesant. Este smartphone-ul pe care Huawei pune în fiecare an noul său procesor de top. Are un ecran foarte bun, are baterie mare, are camere foto foarte bune. Dar acum, în contextul actual, devine și mai interesant. Qualcomm tocmai a anunțat că nu lansează acum un procesor nou. Snapdragon 835 este deja prezent pe 100 de alte telefoane, ba chiar pe unele destul de accesibile. Iar cei de la Huawei tocmai au explicat la IFA Berlin că procesorul lor include o tehnologie nouă: unitate de procesare neuronală.

NPU – Neural Processing Unit – este o arhitectură folosită de o parte din cercetătorii din domeniul Inteligenței Artificiale, similară cu modul în care este construit creierul uman. Pe scurt, performanța crește de 25 de ori și eficiența energetică este “de 50 de ori mai mare”, comparat cu un procesor quad-core. Dar să vedem cum se va compara cu Snapdragon 835 sau cu Exynos 8895 Octa, ca să nu mai vorbim că Apple tocmai va lansa pe 12 septembrie noul să procesor.
Dacă reușesc să facă procesorul HiSilicon Kirin 970 comparabil cu procesorul Apple, Huawei o să mai facă un pas înainte în ierarhia mondială. Dacă fac un procesor care este sub Snapdragon 835, atunci va fi o lovitură dură pentru Huawei. Ba chiar cred că vor fi obligați să facă rapid actualizări ale lui.
Mai avem o lună și 10 zile pînă la lansarea Huawei Mate 10, dar s-ar putea dovedi un model foarte interesant. În final însă va conta foarte mult și prețul, unde Huawei reușește să stea foarte bine. Nu poți veni cu dotări de Samsung, la același preț cu Samsung, pentru că lumea va prefera Samsung. Atunci ei reușesc să ofere o alternativă bună, la un preț mai accesibil. Sper să se păstreze ideea și la Mate 10.
Am citit în plus că va exista Huawei Mate 10 Pro, un model cu ecran de 6 inch și rezoluție 2.160 x 1.080 pixeli, în timp ce Mate 10 rămâne la 5.9 inch Full HD. Modelul Pro adoptă design-ul modern cu margini subțiri ale ecranului și format 18:9, respectiv 2:1. Revin cu informații despre ele cum apare ceva nou.Service GSM